Grandis Residence Brasov

Grandis Residence Brasov Faza a doua a Grandis Residence se ridică în prelungirea străzii 1 Decembrie 1918 și va însuma Labiș a fost vândut integral în mai puțin de 2 ani de la lansare.

Noul proiect vine pe piața brașoveană în urma cererii constante din partea clienților, după ce ansamblul rezidențial Grandis Residence N. Toate apartamentele din noul complex au în structură debarale sau spații de depozitare, pentru o organizare cât mai eficientă a locuinței. În plus, toate utilitățile (gaz, apă, energie electrică, internet, televiziune) sunt instalate încă din faza de construcție, eliminând din start grija unor astfel de lipsuri elementare. Blocurile sunt finisate cu cele mai bune materiale de construcție și dotate cu lifturi, ușile de acces sunt prevăzute cu videointerfon, iar pe casa scării sunt montate balustrade metalice. Tot metalice, dar și extrem de sigure sunt și ușile de intrare în apartament, iar cele de interior sunt importate din Germania, având ca principală calitate tot siguranța. Apartamentele se predau la cheie, complet finisate cu materiale de cea mai bună calitate, cumparatorii putând să își personalizeze locuința și să își aleagă finisajele după propriul gust, din pachetele propuse de noi: gresie și faianță premium, parchet laminat triplu stratificat, geamuri termopan cu tâmplărie PVC, obiecte sanitare de ultimă generație. În plus, fiecare apartament va avea propria centrală termică pe gaz, având consumul contorizat conform normelor în vigoare. Un alt element cheie sunt locurile de parcare. Numărul acestora va fi direct proporțional cu numărul apartamentelor, astfel încât niciun proprietar să nu fie nevoit să parcheze departe de casă. La achiziționarea apartamentului poți opta fie pentru un loc de parcare suprateran (acoperit sau descoperit), fie pentru unul subteran. Copiii, siguranța și fericirea lor sunt o prioritate pentru noi. Astfel că am inclus în proiect locuri de joacă special amenajate pentru toate vârstele. Ele vor fi înconjurate de spații verzi, ideale pentru iubitorii de relaxare în aer liber. Astfel, tu poți citi liniștit o carte sau savura o cafea, în timp ce copiii tăi se joacă în siguranță în fața blocului, departe de pericolul străzilor.

În cartier vor exista și spatii comerciale: minimarketuri, farmacii, cafenele etc., ce vor facilita locatarilor accesul la o gamă largă de produse și servicii. Pentru ca tu să nu mai fii nevoit să pierzi timp și nervi în trafic pentru orice. OFERTA DE PREȚ

Economisește până la 4000 de euro la achiziția unui apartament în Grandis Premium! Optează pentru plata integrală la semnarea contractului și beneficiezi astfel de un preț preferențial de doar 1000 EUR/ mp:
Garsonieră : de la 43.500 euro
Studio: de la 52.900 euro
Apartament cu 2 camere: de la 60.950 euro
Apartament cu 3 camere: de la 76.500 euro
Penthouse: de la 155.500 euro

*Prețurile includ TVA (5%). Modalitățile de plată și achiziție sunt dintre cele mai diverse, adaptabile posibilităților fiecărui client. Pentru mai multe detalii și o ofertă personalizată, nu ezita să ne contactezi.

🏗️ GRANDIS RESIDENCE PRINDE CONTUR – AM AJUNS LA ETAJUL 2! Lucrările avansează într-un ritm susținut, iar în această eta...
25/08/2026

🏗️ GRANDIS RESIDENCE PRINDE CONTUR – AM AJUNS LA ETAJUL 2!

Lucrările avansează într-un ritm susținut, iar în această etapă se lucrează la structura etajului 2 al noului bloc Grandis Residence.

De la planuri și schițe, la fundație, structură și, pas cu pas, la viitoarele apartamente – fiecare etapă ne apropie de momentul în care aceste spații vor deveni ACASĂ.

🔑 Astăzi vă prezentăm și una dintre cele mai căutate compartimentări: apartamentul cu 2 CAMERE.

Din totalul de 56 de apartamente, 32 sunt dedicate acestei structuri, gândită pentru a valorifica eficient fiecare metru pătrat.

Am pus accent pe:
✅ compartimentare inteligentă
✅ spații aerisite și bine definite
✅ luminozitate
✅ confort și funcționalitate
✅ posibilitatea de personalizare a viitorului cămin

Este un apartament creat pornind de la nevoile reale ale viitorilor locatari – un spațiu modern și echilibrat, potrivit atât pentru un cuplu, cât și pentru o familie.

🏗️ Astăzi vezi structura în construcție.
🏡 Mâine, aici poate fi ACASĂ pentru tine.

Vom continua să vă arătăm evoluția lucrărilor, etapă cu etapă.

📩 Scrie-ne pentru schița apartamentului cu 2 camere, detalii și disponibilitate.

—————————————————
📍 Str. Ioan Popasu 54, Brașov
🌐 grandisresidence.ro
💌 [email protected]
📞 +40 731 350 350

📍 Grandis Residence
🏗️ Construim astăzi confortul de mâine.

🏗️ Lucrările continuă într-un ritm susținut la Grandis Residence.Fiecare etapă finalizată reprezintă încă un pas spre tr...
22/07/2026

🏗️ Lucrările continuă într-un ritm susținut la Grandis Residence.

Fiecare etapă finalizată reprezintă încă un pas spre transformarea acestui proiect într-un spațiu modern, construit cu responsabilitate și atenție la detalii.

În această perioadă, echipele din șantier lucrează pentru a respecta standardele de calitate și termenele stabilite, astfel încât viitorii locatari să se bucure de confort și siguranță.

📍 Grandis Residence prinde contur zi de zi, iar noi vom continua să vă ținem la curent cu evoluția lucrărilor.

Rămâneți alături de noi pentru noi imagini și actualizări din șantier.

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate.

—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350

📍 Grandis Residence
🏗️ Construim astăzi confortul de mâine.

Jurnal de șantier | Grandis ResidenceUn nou pas important prinde contur pe șantierul Grandis Residence.În această etapă ...
23/06/2026

Jurnal de șantier | Grandis Residence

Un nou pas important prinde contur pe șantierul Grandis Residence.

În această etapă se realizează turnarea plăcii peste demisol, un element esențial în structura viitoarelor locuințe. Fiecare detaliu este executat cu atenție, respectând standardele tehnice și calitative asumate încă de la începutul proiectului.

Construcția unei comunități solide începe cu o fundație solidă, iar astăzi marcăm încă un moment important în evoluția proiectului.

Mulțumim echipelor implicate pentru profesionalism și dedicare!

——————————————-

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate.

—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350

📍 Grandis Residence
🏗️ Construim astăzi confortul de mâine.

Jurnal de șantier, MAI 2026 𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește și demarează construcția pentru noua etapă 🏗️. Fiecare coloană ridi...
12/05/2026

Jurnal de șantier, MAI 2026

𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește și demarează construcția pentru noua etapă 🏗️.

Fiecare coloană ridicată, fiecare etapă finalizată și fiecare detaliu construit cu responsabilitate înseamnă încă un pas spre locul în care oameni, familii și vise vor prinde viață.

𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește frumos, etapă cu etapă, iar în spatele fiecărui proiect finalizat există muncă, implicare și viziune.

Uneori vedem doar beton, fier și utilaje…
Dar dincolo de ele se construiesc dimineți liniștite, seri petrecute în familie și sentimentul acela rar numit „acasă”. ✨

Viitorul se construiește chiar acum 🌆

🏗️Proiectul se extinde armonios prin două noi clădiri ce vor completa ansamblul existent, oferind un plus de confort și eleganță comunității deja existent.

Vă așteptăm cu drag în vizită pentru a descoperi viitorul căminului dumneavoastră!

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate și ofertele de lansare!

—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350



𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 🏗️Fundația unei clădiri nu se vede, dar susține totul. Este partea tăcută care ține în picioare visuri...
17/04/2026

𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲

🏗️Fundația unei clădiri nu se vede, dar susține totul. Este partea tăcută care ține în picioare visuri, siguranță și stabilitate.
🔆 La fel ca în viață, ceea ce construim durabil începe cu o bază solidă – invizibilă pentru alții, dar esențială pentru noi.
🏗️ Dacă fundația este puternică, tot ce se ridică deasupra poate crește fără teamă.

Se lucrează într-un ritm bun și cu spor, susținut de vremea bună 🔆

Vă așteptăm cu drag în vizită pentru a descoperi viitorul căminului dumneavoastră!

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate și ofertele de lansare!

—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350



🕯️𝕳𝖗𝖎𝖘𝖙𝖔𝖘 𝖆 𝕴𝖓𝖛𝖎𝖆𝖙 🕯️✨ Sfintele Sărbători de Paște ne aduc speranta și credința în noi. ✨ În sufletul nostru este toată ...
12/04/2026

🕯️𝕳𝖗𝖎𝖘𝖙𝖔𝖘 𝖆 𝕴𝖓𝖛𝖎𝖆𝖙 🕯️

✨ Sfintele Sărbători de Paște ne aduc speranta și credința în noi.
✨ În sufletul nostru este toată liniștea de care avem nevoie, toată iubirea vindecătoare și Lumina care ne ghidează .
✨ Să ne deschidem inimile către pace, recunoștință și bucuria de a dărui !

✨ Sărbători în bucurie alături de cei dragi ✨

Jurnal de șantier, Aprilie 2026 𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește și demarează construcția pentru noua etapă.Lucrările demarate f...
09/04/2026

Jurnal de șantier, Aprilie 2026

𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește și demarează construcția pentru noua etapă.

Lucrările demarate fac parte din amenajarea pernei de balastru premergătoare următoarei etape de turnare a fundației .

🏗️Proiectul se extinde armonios prin două noi clădiri ce vor completa ansamblul existent, oferind un plus de confort și eleganță comunității deja existent.

Vă așteptăm cu drag în vizită pentru a descoperi viitorul căminului dumneavoastră!

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate și ofertele de lansare!

—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350



27/03/2026
🏙️ Apartamentul tău ține pasul cu tine ! ✅ Apartamente cu 1, 2 și 3 camere✨ Finisaje premium & încălzire în pardoseală📍 ...
27/03/2026

🏙️ Apartamentul tău ține pasul cu tine !

✅ Apartamente cu 1, 2 și 3 camere
✨ Finisaje premium & încălzire în pardoseală
📍 𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 o comunitate în dezvoltare

Vă așteptăm pentru a descoperi viitorul căminului dumneavoastră!

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate și ofertele de lansare!
—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350



Jurnal de șantier, Martie 2026 𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește și demarează construcția pentru noua etapă.🏗️Proiectul se extind...
25/03/2026

Jurnal de șantier, Martie 2026

𝖦𝖱𝖠𝖭𝖣𝖨𝖲 𝗥𝗲𝘀𝗶𝗱𝗲𝗻𝗰𝗲 crește și demarează construcția pentru noua etapă.

🏗️Proiectul se extinde armonios prin două noi clădiri ce vor completa ansamblul existent, oferind un plus de confort și eleganță comunității deja existent.

Vă așteptăm cu drag în vizită pentru a descoperi viitorul căminului dumneavoastră!

📩 Scrie-ne pentru detalii, disponibilitate și ofertele de lansare!

—————————————————-
📍Str. Ioan popasu 54

🌐 grandisresidence.ro

💌 [email protected]

📞+ 40 731 350 350



Address

Strada 1 Decembrie 1918
Brasov

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 10:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Grandis Residence Brasov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Grandis Residence Brasov:

Shortcuts

Share